Văd cum timpul îmi îneacă visele într-o clipă de deznădejde. Aud clipe tăcute-n durere cum se sting în fumul tinereții mele.
Ating marea învolburată a anilor mei trecuți și privesc stelele cu ochii minții într-o clipă de insomnie trecătoare.
Am gustul amar al înfrângerii în noapte și aștept răsăritul să mă salveze din neant.
Simt monstruos deși n-ar trebui...nimeni nu știe răspunsul și nu-și aude conștiința. Clipele fug de mine, le aud pașii pe asfaltul rece și ud.
Adorm cu fața întoarsă spre cer și mă-ntreb : de ce oare ? de ce eu ? de ce doar eu simt monstruos ? iar alții nu ...