potaia neagră suspectă de boli de piele
nu mai puțin utilă în gospodăria omului decât un bec de sex feminin,
aproape să cunoască mâna tandră a primului instalator,
e Noaptea – așa i-au zis stăpânii când au găsit-o.
(happy, de tip american, care merge în fiecare week-end la canion)
o familie-model de stilouri și cartușe monocrome, murdare, a abandonat-o
într-un cartier sinistru de imprimante părăsite, la ușa unui profet demult unplugged.
hai marș ! vine noaptea și nu va mai lumina decât disneylandul din spatele măcelariei gioconda,
unde cei șase hingheri ai apocalipsei i-ar înțepa urechile pleoștite,
câinesti, cu mii de cercei de punkist londonez și i le-ar umple cu ziare făcute cocoloș în laptele
sărat al mă-sii, păstrat în seringa eretică și blasfemitoare a ultimului înger care repară becuri
pe ascunse, care încă se mai parfumează cu rimbaud și care promite mult ca instalator de bloc.