Spune-mi povestea anotimpului
niciodată trăit…

Privirea-n sus
să-mi vorbească-ntr-o culoare
niciodată-mplinită
pe deplin,
în Noi...

Cînd timpul se va-npiedica
în sfîrșit,
de norii
ce ne-au smuls din ochiul frunții
viziunea nefinită
a senzației
de dincolo de orizontul formei
celei mai pure,
Dumnezeu –
Anotimpul rătăcit
prin colțuri,
răstignit pe crucea îndoielii,
și izgonit
de-imperfecțiunea perfectă a nimicului
atunci
se va topi-n El,
iarna în vară,
toamna-n primăvară,
zăpada va fi de sînge fierbinte
iar sîngele
nu va mai curge din rană
atunci,
fără limite
în cascade de suflete
vom ajunge-n
Ideal.