Se-nalță bradul. Singur stă și-așteaptă,
Fără să știe ce va fi să vină.
O rază frântă, implorând lumină,
Vifornița mușcând din el nedreaptă.

Doar stânca albă e cu el vecină.
Priviri de muguri către ea îndreaptă
Și-o creangă-n cer a mai suit o treaptă,
Desferecând izvoare de rășină.

Departe-i drumul. Cerbul nu-l întrece
Și poarta lumii a deschis visând,
Înveșmântat cu brumă-n noaptea rece

În preajma unui tron în slavă stând,
Al norilor ce nu mai vor să plece.
Iar primul trăsnet va veni curând.



8 dec. 2004