Trăiește-n mine, prietene,
o durere ca o pasăre strivită,
ca un inel albastru uitat pe marginea căzii,
ca o așteptare în gara cu oameni grăbiți
în care-mi puneai mâna pe umăr
și-mi arătai sufletele de dincolo de fereastra trenului spre Roma,
întotdeauna te-nsoțeam, adânc
ascunsă-n buzunarul cămășii tale maronii
cu care înveleai pașii noștri-ncrețiți prin ierburi,
era încă martie,
te priveam prin celălalt ochi al podului,
povesteam cum dispar copiii prin apele râului
iar tu-mi sorbeai tutun din palme

și toate poveștile de Marquez,
toate poeziile franțuzești
întrezărite sub aripa aburită a golului dintre noi,
toate imaginile tale, imposibil de frumoase,
ce-mi completau cuminți versurile
într-un album de-acum dispărut,
toate duminicile-n care ne priveam printre degete,
de-o parte si de alta a cumpănii lumii,
toate sunt ale tale, dragul meu prieten.