doamne iar au năpădit cerșetorii despoți în via ta
dezgolindu-și gingiile și mărăcinii găvanelor
îți mănîncă sfintele boabe de sînge și stînile
se cațără bezmetic pe gardul veșniciei spoite
latrîndu-și leitougeia hienelor doamne
îi văd despicîndu-ți crucea în muchia frunții lor
tîmpe scolopendre ale sfințeniei umede
încolăcindu-și nevertebralitatea fremătîndă
își varsă veninul treanslucid ipocrit
cînd redescoperă slăbiciunea-ți pentru oi
și magdalene pe cicatricile mîinilor tale
au intrat în via ta doamne și e o vreme de rămășițe
mă adulmecă în oase un bici al rugăciunii
doamne se rostogolește un clopot
prăvălit spre mînăstirea măsluirii
vulpile mici în carnavalul deznădejdii
stînci ascunse hohotind la mesele iubirii
deșertăciunea deșertăciunii desfăcîndu-și coapsele
e timpul să înflorească toiagul cu care mi-ai străpuns mîinile