Azi-noapte te-am visat, copilărie,
Și pentru o clipă m-am crezut in rai-
Înger erai, cu aripi din zmeie de hârtie,
Cum te-nălțai sub respirația lui Mai.

Pe sub salcâmii ninși cu floare dalbă,
Aceeași cărăruie-n colb dormea in tihnă,
Iar zorile păreau corali vechi într-o salbă
Din care se deșiră ziua-n bulgări de lumină.

Vedeam în grădinița casei de-odinioară
Pe mama tânără, cum îngrijea gutuiul,
Pășind desculță-n rouă, făr' s-o doară
Înțepătura glodului ce-i săruta călcâiul.

Și te-aș fi luat în brațe, să te strâng,
Cu tine să adorm în iarba crudă,
Să-mi râdă iarăși ochii care plâng,
Să-mi fie lină calea înspre trudă!

Te-aș fi cusut cu aur la rever,
Să-mi fii platoșă și umbră peste inimă,
Menestrel și al nuntirii eterne dever,
Până la hotar să-mi rămâi paradigmă!

Dar m-am trezit în veacul ros de acum-
Rotind în ceasuri ample timpul încă viu,
Inele cresc pe trupul copacului din drum,
Ce haină îmi va fi într-un târziu...