nu-i așa că-s mai mult decât vierme
nu-i așa că tulpina-ți mă vrea
nu-i așa că urcușu-mi cât ferm e
nu-i așa că-s nebun dar nu prea

îmi urcam turbionii pe frunte
ca pecețile calde și zorii
unde cornul omizii de prun te
adulmecă-n voia ninsorii

de flori albe ca lingura ceții
puneam caii să freamăte cald
prin columna fântânii ce ți-i
aromită de voci care scald

m-a topit umbră palidă luna
în șuvoiul cuvânt centrifug
pe când ultima creanga de-alun a
lăsat urma pe unde să fug

sau să curg sau să mișun cu ora
pe la porți înecate cu var
sau sa cred că-i duminică or`a
rupt filele-alt înger curvar

ce-și urca turbionii pe frunte
cu un umed și-nscris legământ
că mirare de-n zile mă sunt e
prea aproape de sol-ul ce-l cânt:

nu-i așa că am aripi de-o seamă
cu dragonul bălos fecundar
nu-i așa că piticul de-s ia-mă
să m-alinți să mă crești în za dar

nu-i așa că și suntem de-o teamă
cât e coarda sărită la arc
nu-i așa că săgețile-n stea mă
aruncă doar sfoara s-o-ncarc

nu-i așa că celulele mele
fac macar cât e vârful de pix
nu-i așa că-ale tale lame le
arată prin lupă nefix

nu-i așa că nu-s doar crisalidă
din tot roiul pe-a morților șa
de când car menuete-ți din vidă
înghețare-o să zbor

nu-i așa