Floare albă de descântec
Să mi te transformi în cântec
Să te duci la ea, la ea
Când o fi noaptea mai grea,
Când or arde stelele
Hăulind padurile....

Și pe inimă tu pune,
Albă floare fără nume,
Pune colț curat de rai
Cu miros de Lorelai,
Pune vers de busuioc
Să mă sărute cu foc
Și mai pune floarea mea
Șapte lacrimi dintr-o stea,
Două picături de rouă
Inima s-o frângă-n două;
Patru frunze de-astă toamnă
Când o fi ca sa adoarmă,
Un sărut ușor ca zborul
Ca să o ajungă dorul....

Floare albă, floare albă,
Fugi la mândra mea degrabă,
Fă-te mare, fă-te vânt,
Floarea mea de cosmos sfânt;
Fă-te praf de lună nouă,
Fă-te cerul care plouă,
Fă-te cum știi tu mai bine,
Floare albă de destine
Și te du, te du, te du
Unde-și are sufletul
Draga mea din vis de mai
Și crâmpei de cirlilai....

Iar când m-oi trezi din vis,
Albă floare de cais,
Să îmi spui că în absidă
Ai pus rugă și clepsidră;
Ai pus dorul ei și-al meu
În sertarul unui zeu;
Că tu veste mi-ai adus
Din rotirea unui fus:
C-o veni la mine-n zori
Peste suflete de nori,
Că îmi va aduce mie
Cristale de apă vie,
Și pocal cu vin de seară
Să m-adoarmă în urzeală.
Trupul ei, firav, cuminte
Mă va cauta fierbinte
Și pocni-vor muguri mii
Diminețile târzii....


Mândra mea din vis de mai,
Eu de tine mă țin scai
Pân’ ce tu vei fi nubilă
Floare albă de lumină,
Verde crud și de „mai stai”,
Cântec nou și Cirlilai.