Așa cum timpul face să spumege-n desfrâie
Catapeteasma lunii din universul mic,
Te iau într-o suflare din lauri și tămâie
Și te ascund în frunze, în tot și în nimic.

Iar vremea rea de fi-va, înnourată, rece,
Cu pulbere de ceruri, înfiptă-n carnea mea,
Voi da toată ambrozia fântânilor - Să sece!
Și voi veni la tine în noaptea cea mai grea.

Tu, să rămâi ca pradă făpturii mele calde
Și să domnești în stele, pe frunze de alun,
Să mă alungi în tine cu vorbe dulci și tandre
Iar eu cu tot pământul să cad și să apun.

Nu vom trăi nici clipa și nici măcar abisul,
Dar dincolo de sălcii și locuri prinse-n ploi,
Tu vei cunoaște cerul, eu voi cunoaște visul
Căci toată vremea lumii va fi pentru-amândoi.