Lacrimile au usi, vremea are ferestre.
Sentimentele stau cate-o viata la rand.
Curge frigul prin ziduri, cerul este nu este,
umbra duce in spate trupul inca visand.

Intrebari de rugina se ridica din ape.
Zace gandul in piatra, e un timp nefiresc.
Amintirile mele, cu nisipul in pleoape,
de sub zodii inalte, printre rani se privesc.

Daca toate acestea undeva se intampla,
vinovat e doar vantul care bate in noi.
Vinovat orizontul care-mi arde sub tampla,
aruncandu-si cenusa uneori inapoi.