Prea obosită-n ochiuri de grădină,
Pasărea Phoenix și-a făcut cuibarul
Din crengi de nard. A înălțat altarul
Rugându-se cu pana ei divină.

Ardeau mocnit, ținând în viață jarul,
Crengi de tămâie, aromire lină,
Și-naripata se făcu lumină,
Suflând cenușa, atingând hotarul

Cum m-am născut am doar un vag indiciu,
Suind din iad, ca să-mi sădesc altoi.
Cu cioburi strânse-n patimă și viciu

Am stăvilit nădejdile din noi,
Mi-am proclamat silința un supliciu
Și-am devenit un munte de gunoi.




10 aug. 2004