Am furat o umbră de la abator
Și mușc din ea durerea desfacerii
Înaintând în cercuri, spre uitare.

Vibreaza sferele in sfărâmare
Și cade trunchiul vieții,
Se nasc, încet, copii deja patați.

Îmi cos in piele această umbră prinsă între lumi,
Blocată in eternul rigor mortis
De parcă-ar încerca să-și păcălească transcendența,

Tot mai aproape, mai e puțin până îmi iau și eu un suflet,
Încă o copcă și am terminat,
Dar uite...IAR e dimineată?!