,,N-o mai iubesc'', zisese
Biata-mi inima naiva.
Dar vazandu-te pe tine,
A cazut in recidiva.

Supararile iubirii
Sunt ca ploile cu soare:
Repezi, dar cu cat mai repezi
Cu atat mai trecatoare.

Musafiri la mine-acasa,
Fara sa-i poftesc vreodata,
Am un soarec, doi painjini
Si, din cand in cand, o fata.

La fereastra ta-mi zambira
Toate florile din glastra,
Numai floarea cea mai dulce
A fugit de la fereastra.

Cum pierzi noaptea cu cetitul!
Am trecut din intamplare
Si-mi venea, asa, sa intru
Si sa suflu-n lumanare...

Zici ca la razboi, iubito,
Vii cu mine fara preget...
O, dar cum plangeai aseara,
Cand te-ai intepat la deget!

Greu mi-i, draga, fara tine
Si te chem de-atatea ori,-
Nu din zori si pana-n sara,
Cat din sara pana-n zori...

Multe-i spun cand nu m-asculta,
Dar tresar si tac din gura
Cand, c-un zambet, isi ridica
Ochii de pe cusatura.

Ochii negri, fata alba,
Par intunecat si mare,
Inima- un sloi de gheata.
Alte semnalmente: n-are.

Draga mea, fara cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate.
Numai cand ma uit la dansa
Si-mi raspunde: Nu se poate!

,,Toate-s vechi'', a zis poetul...
Chiar si cantecul acesta
A mai fost, odinioara,
Publicat in Zend Avesta.