poem al soarelui
chip scaldat de flori de cires
adapost al cascadelor de iubire
care ascunzi soarele si luna la san
falfaitul aripilor in buze
in carnea careia procreaza roca
cea mai dura si in vene-i curge
agatat de gatul sangelui rebel
veninul cel mai pur care
necontenit lansezi la apa corabii
cu peretii impletiti din cea mai nobila
coarda a sperantei care arunci
in mine cu bulgari de trandafir
invita-ma la masa ta unde pestisori
de aur se harjonesc rasfirand saruturi
de argint unde sunetul atingerilor o
trezeste pe frumoasa din padurea adormita
unde se incruciseaza punctele
cardinale ale degetelor mele unde
aluviunile depuse in palme ma ajuta
sa-i rapesc un nou vis intunericului
lasa-ma sa stau pe scaunul cioplit din
marmura strigatului verde batut
in nestemate rapite din guri de sirena
sa vad cum se zbenguie cei doi delfini
salvatori ai clipei naufragiate
sa dezbrac imnurile pierdute in noapte