Fără chip


Camere locuite banal
asemeni surîsului luminii în ele
se adună în inimi de poeți prăfuiți
precum niște universuri ratate
în inimi de zei.


ochiul, prietene, îți obosește
doar de ce aștepți să vezi
și moartea în oglinzi îți pune
mîna pe umăr. de atunci,
de cîte ori încerci să trăiești,
de atîtea ori ea se regăsește pe sine
în tine.


din camere locuite banal,
prin ferestre ratate,
o mînă schițează un salut prăfuit.
sînt cetățenii orașului meu.