La poalele câtor cuvinte
n-am cedat esențe de culori ?
am îngropat în vastele morminte
plânsete amarnice de ploi

precum curgeau din infinit
și străpungeau adâncuri din țărână,
se opinteau la-apuse de zenit
mii de înțelesuri prefăceam în spumă

sfere străvezii,
ce vidul din curcubeu îl poartă,
din ele-alegeam pe cele vii
în locul stelelor de-altă dată

și iarăși frigul îngheța
minți bântuite,
imagini pline de copii întruchipa
pe fraze din cuvinte

arareori când oboseam
în ochi-mi se citeau cuvinte
și lacrimi negre îmi uscam
din care se nășteau cuvinte

iar vorbele-mi păreau a fi
note ce zburdau nestingherite
pe portativul unei vieți
alcătuite din cuvinte

în lumea-mi de unde eu veneam
cuvântul nu-mi da pace,
senin, abrupt, măreț sau pal
în trupu-mi el loc își face

căci la-nceputuri doar el a fost grăit
și viața s-a născut,
milenii-n veci vor trece si-au trecut,
cuvântul – neîmbătrânit.