viața-i o beție tristă
moartea-i vie bat-o vântul
într-o lume narcisistă
ne săpăm pe rând mormântul
ne iubim la suferință
chiar de ne-mpușcăm cu tunul
doar din simpl’obișnuință
trece timpul ca taifunul

când pe sfoara întâmplării
mă trezesc circar de clasă
și pășesc pe valul mării
dus de boarea dinspre casă
navighez precum o lotcă
prin oceanul din batistă
într-un univers de vodcă
viața-i o beție tristă

larga zare îmi deschide
ca o curvă-nduioșată
ușa cărnii ei perfide
și mă-ndeamnă s-o fac lată
eu o las să facă spume
și prefer să fiu ca sfântul
știu că undeva pe lume
moartea-i vie bat-o vântul

zis-au unii peste grele
pot să trec fără de frică
dacă printr-un club de iele
mă combin cu vreo gagică
iar de nu-mi găsesc desigur
o papușă sufletistă
pot trăi de unul singur
într-o lume narcisistă

ca-ntre noi să fie sfatul
astăzi singur e mai bine
nu împarți cu nimeni patul
om cu libertăți depline
azi nimic nu ne mai pasă
ne-vârtim precum pământul
iar în pauza de masă
ne săpăm pe rând mormântul

am trăit de-a lungul vremii
numai în sălbăticie
ca nebunii ca boemii
ne-am luptat doar din prostie
suntem rasă animală
chiar în orișice privință
când murim de plictiseală
ne iubim la suferință

soarta e un fel de șustă
cu destinul sunt excepții
lumea asta-i prea îngustă
să încapă și deștepții
poate doar prin incantații
vom reeduca tutunul
să-nvățăm să fim ca frații
chiar de ne-mpușcăm cu tunul

nu mai cred în veșnicie
nici în vorbe nici în fapte
dintr-un sfîrc de poezie
scurg zemoase dungi de șoapte
nu prea știu care mi-e rostul
și găsesesc de cuviință
să mă duc de nas ca prostul
doar din simpl’obișnuință

o țigancă îmi citește
viitorul orb din palme
ochii și-i înpotmolește
sub privirile-mi prea calme
și-n tăcerea mătăsoasă
ni se întretaie drumul
când e viața mai frumoasă
trece timpul ca taifunul

trece timpul ca taifunul
doar din simpl’obișnuință
chiar de ne-mpușcăm cu tunul
ne iubim la suferință
ne săpăm pe rând mormântul
într-o lume narcisistă
moartea-i vie bat-o vântul
viața-i o beție tristă