închipuind zile
am mers tiptil pe poante
uitând șerpuirea pe o treaptă prăfuită
cu trupul gol
acopăr partea neagră a lumilor
în genunchi rămân descrescând în grădini iarba
și plec nopțile
ca o joacă de-a părăsitul

întotdeauna se petrece pliu peste pliu
cuta rămasului bun
niciodată adio
pe viață

zilele nu mai poartă pantofi cu tocuri înalte
doar balerini cu fundele strânse
în jurul soarelui
piruetele învârt ploi destrămate
pe scenă norii se simt
prea goi

cârlionți primăvară-n inelar
mic degetul se încruntă la muguri
bătând cadența
amiezelor rar
îmi cos o ie pe dos
roș-negru mă-mpunge acul apus
fuiorul mă trage
un secol mai sus
și port deja doar valuri
pe chip înnoptat
păcat