ochiul era mort iarna îmi ardea tălpile
dacă mi-ai acoperi jumătatea stângă cu o pâine
poate aș deveni mai mult decât o singură ușă
toate pierdute în cupole ciudate
când cerului îi era extirpată o glandă
cu părțile vizibile ale unei conspirații
prelungită în simetrii aspre
către pragul de jos al luminii inițiale
clavicule încolăcite de curcubeu
și ce mai rămânea din spirală descuama absurdul
într-o celulă în care mă mai întorc câteodată
străinul deșirat cu picioarele închise în cutiuțe cu fluturi
să văd un film cu părinți încremeniți în peștișori de plumb
strângeam după tonul tătălui meu cât să se apropie amurgul
cu o fâșie verticală de sticlă mată
țineam mâna pe buzele întunericului și începea să ningă
atât de aproape cu femei de piatră
și mai erau câteva ore până să mă nasc, om