atunci cînd scriu despre dragoste
este ca și cum aș mărșălui prin zăpadă cu masca de gaze spre tine
cazemata mea cu ciorbă rece și ciorapi înghețați
atunci gustul sîngelui are ceva tandru
(îl știi?) tu doar înoți în el
mă sorb pe mine însumi în cel mai voluptos egoism
la urma urmei în ochii mei se văd doar ochii tăi și restul de banalități
de aceea niciodată nu am tresărit la gesturi oedipiene
prefer să îl las pe kant nedezlipit din coperți (recunosc sînt sadic acum)
dar garanții are doar acest paianjen elegant care mă ocolește
el nu va îndrăzni niciodată să-mi guste sîngele cu tandrețe
(dar nici dragostea nu mai ucide)
voi scrie despre el astăzi dar nu nu despre dragoste