Ne pâlpâie-n fereastră blând apusul
Se-nchină mama candelei aprinse
Și-și trece din icoană-n gând Iisusul
Ce ține, către ea, mâinile-ntinse.

E-atâta pace-n ruga mamei mele,
Că-i văd nădejdea strălucind pe frunte
Și timpul curge-ncet, pe bucățele
Lăsându-i loc nevoia s-o înfrunte.

Aș vrea să iau cu mine ruga blândă
S-o pun deoparte pentru ce-o fi mâine,
S-o am cu mine când voi fi flămâdă
La fel ca pe o frângere de pâine.