n-am mai plîns atîtea lacrimi amare de-o copilărie
bolnave umbre-ncercate de-atîta gingășie
ne stropea ninsoarea în sanie ca o arie
pe cînd ne cădeau dinții de lapte sub sabie

ne-am mînjit abecedarele cu cerneală vie
pe cînd praful încă n-aflase c-ascunde într-însul o alegorie
pasul nu primise măsură vorbele - gură
calul își legăna în stea coama de mușama

iar mai tîrziu sorbind cîteva vise din cristale
în timp ce creionam amorezate linii-orizontale
echilibrul stătea într-un picior
luna nouă cosea absent cerul în re minor

te culegeam nerv cu nerv printre oasele de poet
din sala mare ca o cupolă răsuna un vechi menuet
de ieri îndulcim iarba peste sicrie
n-am mai plîns atîtea lacrimi de mai bine de o copilărie