umbrele se împerechează cu umbrele

goi până la suflet
ne întâlnim în tăceri
dincolo de orice îndoială
refacem din cioburi anii
de șapte ori și câți or mai fi
si de șapte ori câte cinci
locul inimii poartă semne nonfigurative
fiecare își parcurge drama
în sunetul de trâmbiță al cuvintelor
era o dimineață albă de primăvară ambiguă
cu gesturi inocente
...cerul asimila capacitatea dorului
dăruirii

eu

o pictură abstractă lipsită de elemente străine
ceva ontologic
cu efecte de lumină și umbre
perspectivă liniară fără culoare
...................................
aș vrea un trup de seară
răsturnat peste umeri
îmbrățișare

tu

știința făpturii
tărâm neprielnic
vâslești prin vise spre niciunde
să-ți împlinești destinul
din spațiul afectiv

eu și tu

o potrivire de cuvinte