E seară, draga mea, dar nu se mai adună
trubadurii sub fereastra ta - aceea ce dă în bibliotecă -
și nu-ți mai cântă greierii cu mustățile-ncărcate
de must, de absint, de gin sau de Stalichnaia.
Nu, dragă, nu mai vin cohortele de licurici
să-ți lumineze câte-o oră-două așternutul
dându-ți iubirea de dușcă și apoi...
Acum vin carii pe la geamuri,
pe la rame sau chiar pe la dulapuri;
vin legiunile de molii,dragă,
să te devoreze scurt, dar migălos cu tot
cu plapumă, cearceaf, pernă și furou...;
mai vine și instalatorul - cine-l chemase? -
cu cheia lui franceză tradusă în engleză;
ba cred că va s-apară și zugravul -
cic-ar vrea să dea cu var...-
Toți, toți, aceștia toți, ba chiar și alții,
pețitori netrebnici și ingrați și... (nu mai
am cuvinte - mi s-a înecat limba în ele).
Numai eu nu pot să vin, că m-au părăsit
toți marinarii sau s-au înecat și ei,
cin' să mai știe?, că și eu zac
într-un spital uitat de lume și de zei,
și tot caut să citesc geometria salubră a salonului:
doar-doar mi-oi aminti cine sunt
sau cine ești și de ce, de când îți scriu...