agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-08 | [This text should be read in romana] | Submited by Raul Huluban
Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece,
Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat. Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile... Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea, Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile. Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală, Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală, Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit, Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată, Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată Printr-un țipăt ascuțit. Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi să nu mă nasc... Poate că trăisem încă într-această lume mare Ce mă face ca să sufăr, ca să râd sau ca să casc. Poate-mi aduceam aminte chiar de viețile-mi trecute, Care, bune ca și rele, nu-mi fuseseră plăcute. Poate cunoșteam ce este a trăi și a muri, Poate nu mai vream să intru și să ies pe-aceeași poartă, Poate că fugeam de viață, poate că-mi fugeam de soartă, Poate vream în neființă, o problemă-a urmări, Poate n-adunasem încă de pe câmpul veciniciei Toată iarba-nțelepciunii, toată floarea poeziei, Poate nu-mi sosise timpul pe pământ să reapar, Poate vream să nasc vreun rege, poate vreun bandit vulgar, Poate vream târând în urmă o armată numeroasă Ca să trag peste popoare brazda mea cea sângeroasă Și să renvieze-n mine Alexandru sau Cezar. Poate vream să fiu vreun Neron peste-o altă Romă nouă, Ca s-apar posterității cum și el ne-apare nouă Și să-i las ca o enigmă caracterul meu bizar. Poate vream să fiu, din contra, un cioban-nnegrit de soare, Cu cămașa desfăcută peste pieptu-i de atlet, Și să stau, cântând din bucium, într-a codrului răcoare Pe când apele la vale, vorba lor și-o spun încet. Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină, Trăsnet care mistuiește, aer, apă, fum, scântei, Sau o floare ce pe țărmuri de pâraie se înclină Și dă vântului, ce-i este amorez, parfumul ei. Poate vream să fiu de toate sau nimica să fiu poate, Poate chiar că niciodată să fiu om nu m-am gândit, Să m-adun de pe tot locul, să fiu unul strâns din toate Și să-mi las nemărginirea ca să intru-n mărginit. Și ce luptă trebuiește din ce sunt să fiu iar visul, Și ce crude suferințe până ce să trec abisul Ce desparte vecinicia de un trai și lung și mic; Până ce uitând de lupta ce-o dusei cu nenorocul, Să-ncetez să mai fiu timpul și să nu mai fiu nici locul, Și să pot să fiu din toate fără ca să fiu nimic. Părul meu de așteptare o s-albească sau să cadă, Ochii mei au să privească câte n-ar voi să vadă, Pieptul meu are să geamă sub atingeri de dureri, Corpul meu o să se plece cu încetul în ruine, Mintea mea n-o să mai pună graniți între rău și bine, Și veninu-amărăciunei îl voi bea chiar din plăceri. Cel puțin de-am ști ursita ce îndeplinim în lume, De-am ști golul care-l umplem c-o făptură și c-un nume, Sau de-am ști de ce ne ducem, sau de-am ști de ce venim Naștem oare pentru-a naște, și trăim ca să trăim? Sau tot scopul nostru este să lăsăm mereu în urmă, Prin copiii care-i naștem, alte umbre ca și noi Ce-n pustiurile vieții, însemnează câte-o urmă Ștearsă de furtuna vremii sau de alte urme noi? Toți îmi fură împotrivă într-acea fatală noapte, Și zdrobit de-mpotrivire m-am născut și am trăit; Dar nici Muzele pe-atuncea, legănându-mă în șoapte, Nu puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit. Muzicile răsunară la botezul meu cu fală, Și părea că intru-n viață pe o poartă triumfală Iar purtat între dantele, de-ofițeri muiați în fir, Mă plimbam din brațe-n brațe, fraged ca un trandafir. Pare că fusese-o lume destinată să m-aștepte, Și că am de moștenire tronuri pe-ale căror trepte Pun coroane seculare toți feciorii de-mpărați. A! batjocură amară!... Eu eram din condamnați, Făceam parte din ocnașii ce pe șubrede picioare Își târăsc ale lor zile ca ghiulele-obositoare, Și de-aveam să urc, cu timpul, pe vreo culme radioasă Ca și eu să-mi aflu tronul, era tocmai pe Calvar, Noapte, blestemată noapte, clipă rea și nemiloasă, Înfiereze-te azi plânsul ca și râsul meu amar. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy