fulger zvârcolind pe ape
pești spre faguri îi aruncă
mierea-n solzi vestind la prun că
putregaiul de la cap e

și-unde umblă umbra ploii
gura lor mai paște încă
peștii strânși din apa-adâncă
prind în bot de ochi moroii

cald izvor de lavă-albită
se încheagă în tulpină
cuibul peștilor să țină
strâns pe oase de iubită

zare-n ramuri ce-urcă norii
lăsând grea urma de sare
peste peștii morți din care
cozi dau șir spânzurătorii

……
lațul zilei e-o biciușcă
siluind prin branhii peștii
până-ajuns malul poveștii
fulgerul din sine mușcă