Ma vad mergand in cadenta
cu mine,
cu pasii mari, cu ochi-nchisi,
dar m-am oprit
putin in loc, sa vad
spre ce ma-ndrept si
unde-ajung...
Ciudat este ca persoana
de langa mine zambeste,
chiar daca vantul
ii asaza cateva lacrimi
pe obraji,
chiar daca gerul
ii roseste pielea fina
de pe maini.
-Cum e posibil, Doamne?
Oare n-are suflet?
Oare nu gandeste?
-Of, m-am saturat
de atatea intrebari si...
parc-am si obosit.
Asa ca hai,
cu un ultim efort,
cu pasii mari si ochii-nchisi
sa trec in fata mea...
si sa zambesc!