Am așternut în muguri de-orhidee
un gând prăpăstios, însă neclar,
zărind în pragul celei ce-a fost idee
un strop din arta gustului bizar.
Și îngeri descompuși, covoare
de spini ce fără frunze au căzut,
lăsând parfumul fad, fără culoare,
să cânte o legendă de demult.
Degeaba-au aripile frânte
și cărți umplute, scrijelite
când toți eroii s-ar ascunde,
sub scuturi ce par oțelite.
Dar n-au unde.
Doar vântul va mai bate-n urmă
prin mugurii de orhidee,
când veșnic va scurma-n țărână
la început de epopee.