de-atâta timp stau nemișcat
îmi pare
că s-a născut din tâmpla mea
un zeu
cu lănci în loc de ochi
o nepăsare
mai liniștită decât gheara
unui leu

un freamăt de săgeți ucide ora
sau poate numai oastea soarelui
trecând
un câine crede că-s copac
îmbracă-n galben
piciorul
strălucind de sub vesmânt

potaia iute simte nefirescul
ar vrea s-adulmece
renunță
îi e silă: put!
dar gheara ghemuită ghilotină
cu asfințitu-l fulgeră de gât

când mă pornesc
îmi cere cârciumarul
ce-am omorât e treaba mea
să iau cu mine
de sunteți rudă răposatului
și-ați vrea
să-mi multumiți eu sunt:

nebunul care trece printre oameni
cărând în suflet leșul unui câine