din prea multă iubire
femeia se des_face în lacrimă
de dor,
de bucurie,
de nisip mișcător
și se prelinge-ncet,
în sufletul omului adorat,
până când devine întrânsul
cântec de primăvară,
de ploaie,
de fluier


din prea multă iubire
femeia-și dezgolește sânul romantic,
criptic,
dăruindu-i bărbatului
esențe inovatoare de dragoste
vastă
apoi își întinde vârful de aripă castă
invocând zborul în jos
cu fiecare nouă înălțare
la cer,
la soare…

din prea multă iubire
femeia naște rotund,
timpul efemer,
reinventând întruna veșnicii
reverberate,
în mii de apusuri și răsărituri
argintate