Frunze negre se aștern pe caldarâm
Foi de viță cad pe jos și se prefac în scrum
Ninge cu cenușă și amurgul roz, alb acum se face
Sus pe hornul negru o gaiță tace.

Jertfa visurilor mele fumeg-acum stins
Și privesc cu jale cum pe ceru-ntins
Jalnice himere oglindesc pustiu
O mare de oameni cu grai cenușiu.

Un foc într-o vatră arde tot mocnit
Un lighean în ușă,un hoit în ogradă,
Gâște mici și moarte-ntinse ca la paradă
Un om în livadă stă parcă și-așteaptă de soartă izbit...

Și-n acest mort cadru, eu stau neclintit
Sânge mi se scurge prin dinții cariați
Și-a mea respirație miroase-a cârnați
Dar de vă mai pasă și de m-ați văzut,
să știți că acum eu sunt fericit!