Femeia goală, aprigă râvnire,
Îmi lasă-n carne patimi și ispită.
Supus al poftei vreau într-o clipită
Să torn sămânța-n trudnică unire.

Dar de se lasă de-un copil privită
Așa cum e, cucernică zidire,
Rămâne chip de bronz și de porfire,
Divina mamă, necurmat iubită.

Mă zbat să scap de stratul de rugină
Din trupul sterp și veșnic rătăcit,
Ca să primesc o tainică lumină

Și să mă simt de pofte primenit.
Doar inocența, când va fi să vină,
Mă va purta-n regatul aurit.




8 septembrie 2004