Tăceam
Cu toții suportam aceeași tăcere

La urma urmei, o tăcere convenabilă
o povară comună
o slujbă neîngrijită
un sacrilegiu prost plătit
pentru suflet, o formă de viață ambiguă
și intimă

Unii vorbeau despre îmbrățișarea strânsă
a zilei la trecerea în noapte, ori
sărutul întunecat al norilor
cu ploaia plecată supus înspre pământ
și umbrele stelelor ce-ar fi trebuit
să se termine cumva în jurul nostru
de-atâta tăcere…

Iar noi, păsările, dormeam neînduplecate de cuvinte
și ele, cuvintele, obosite de tăcere, își culcau trupurile sub soare
din care se nășteau alte vorbe, însă mai uscate, pale
căci la un moment dat nimeni nu mai știa cât
și pentru cine de-atâta timp cu toții
tăceam