El a uitat, in inceputuri dulci,
Sa planga, suflet, sa viseze,
El a uitat, sarman, trecand,
La moartea-i sa se intristeze...

Ea a uitat si indragind,
Doar chipul vrajii fara nume,
Cand asternand pe pat ceresc,
Sa-si stearga urmele din lume...

Ea a uitat cand inspre zori
In straluciri de seara, valuite,
Zacea pierdut cel dinspre asfintit,
Rupand din trupu-i soapte innegrite...

El a uitat ca amintirea ei,
Nu-i o durere, o cazna fara vina,
Si totusi blestemand, si tot pe el iubind,
In morti se pravali privirea ei senina...