Poemul femeii albe


I

Au vazut o femeie plângând,
O femeie albă ce alerga, goală într-o piață
Au întrebat-o de unde vine,
Dar ea și-a îngropat ochii în palme
Și nu le-a raspuns nimic -
Îi erau slăbite brațele
Cu care parcă ar fi vrut să sfașie o poveste,
Povestea unei femei albe
Urlînd prin bordelurile în formă de cruce
Ar fi putut fi un înger,
Dar i-au închis aripile într-un țipăt
Și l-au aruncat în mintea unui bărbat
Fără ochi
Urechi
Maini
Sau picioare
Cu trupul turnat in aur,
Ca și când Dumnezeu ar fi fost,
aici,
pe pământ
Dar au uitat să-i spună
că-n inima ei șerpii și-au clocit ouăle
Și că atunci când se va trezi,
Dumnezeul ei va fi cenușă

Au închis o femeie într-un țipăt
Și l-au aruncat în stradă
Sa rătăcească prin bordelurile
în formă de cruce,
Să caute un bărbat
Fără ochi
Urechi
Mâini
Sau picioare,
Cu trupul de femeie albă
Plângând
Pe o stradă pustie
Sau alergând printr-o piață
cu inima in mână
Si cu dumnezeul legat de gât
sau de picioare

II

Au închis un țipăt într-o femeie,
Un țipăt alb alergând printr-o piață,
Căuta un Dumnezeu
Fără ochi
Urechi
Mâini
Sau picioare,
Cu trupul de barbat,
Un trup gol si alb,
Ca și când ar fi fost aici,
Pe pământ
Printre noi,
Zburând cu aripi turnate în aur
Peste lumea inchisă intr-o poveste