Să nu îmi stai prin preajmă, sunt virusată sigur
Din creștet până-n talpă de un microb fatal,
Se cheamă drag de oameni sau spune-i dor de viață
De-așa ceva se moare cu cel mai trist final.


Să nu îmi stai pe-aproape, simt pulsul cum se stinge
Și sîngele refuză să-mi circule prin trup,
Ce vânt de-nsingurare îmi suflă prin ființă
Când slabul fir al vieții cu dinții pot să-l rup...

Să nu stai lângă mine, te molipsești și gata!
Începe dorul-cancer să-ți sape în ființă,
Nu sunt medicamente pentru iubiri bolnave,
Iar pentru dor de oameni nu-i nici o-ngăduință.

Dar du-te mai încolo, te rog să iei distanță,
Rămâi ascunsă, totuși, pe-aici, pe undeva,
La ultima suflare, la căpătâi aprinde-mi
Un cap de lumînare!, vorbii cu umbra mea...