Plutesc treizeci de yole pe cerul răsturnat
și mantia de ceață în maluri se scufundă,
un pescăruș amnezic de aripi a uitat
plonjând în ghețuri aspre de liniște profundă.

Deasupra, marea geme, afonă, bicoloră,
pictând cu tuș de sepii apusul abisal,
coloanele de raze se rup de auroră
și zac zdrobite-n țăndări în cupe de cristal.

În cercuri largi, arbuștii dansează-n orizonturi
și se desfac în linii mai sus și mai departe
sub tălpi un veac se naște din nori, pe șapte fronturi
și un alt veac de versuri e condamnat la moarte.

Secunde răstignite se zbat în insectare
rătăcitor zdrelindu-și privirea de pământ,
orizontal se-așează poeme refractare
pe marginea luminii robite de cuvânt.