Risipitori, ca tot ce stă sub soare,
Ni-e tihna tot mai prinsă în arsură,
Un zbor de ne-ncetată aventură,
Un vis în vis; o tainică chemare.

De câte ori, încinși de-alergătură,
Ne revoltăm, cuprinși de-nfiorare,
La văzul bărcii - prag către uitare -
C-un ban, zălog, ca ultimă procură,

Zadarnic invocăm străvechea Lege,
Anume ziduită în cofrete,
Să n-o mai poată nimeni s-o dezlege.

Dar când simțim chemarea de "pecete",
E timpul copt de a ne reculege
Și de-a ne răzbuna, scriind Sonete!