Naamah, mi-ai ieșit în cale,
Și nu în noapte, ci în umbră.
Ca să îmi dai dulcețuri rare,
Să nu mă sperii ca o ciută.

Când Azazel te-a întâlnit
Și te-a văzut frumoasă,
Þi-a dăruit în păr un spic
Și-n mâna stângă-o coasă.

Să scoți taraba cu fructele oprite
Ca să topească-n disperare scoica
Ce gânduri și credințe îmi închide,
Căci tu ești însuși Abaddon.