tăcerea îmi atinge tîmplele
brusc
întind mîinile
nu se întîmplă nimic
cuvintele rămîn mai departe
neîncrezătoare în mine
mi se spune că așa merit
cînd sărut răscolind cu limba buzele fricii
you deserve it
you deserve it

știi
uneori îmi simt pașii cum urcă pe tălpi
alteori în mijlocul pustiului
valurile mirosul sării în nări
întorc privirea dezbrăcînd timpul de verbe
nimeni nu mi-a spus dacă am voie să o fac
sau dacă e un sacrilegiu

sînii rotunzi ai fricii mă ating

dacă ai putea să înțelegi
ce simt atunci cînd dispar
valurile
prezența enormă
cred deci exist
aproape stăpîn