Și cerul s-a încruntat pe dat’
Sufletul său e zbuciumat
O…cum îi șuieră suflarea
De bărbat

ÃŽn chinuri de titan se zbate
Ca leul prins într-o capcană
Și urlă, urlă într-una
Ca în savană

El spumegă plin de furie
Din când în când mai sângerează
E plin de lacrimi și-a lui ură
E tot mai trează

Dar, dintr-odat’ s-a liniștit
Nu-i mai e ciudă chiar zâmbește
De lacrimile amar vărsate
Nu-și amintește