de-o viață sau două parcă nu mai e la fel ca ieri
luminile sting începuturile iar carii rod
în florile de tei poteci de ploi ce nu s-au întâmplat încă

oare poți picta nisipul scurs
de când n-ai mai spart între dinți coji de cuvinte
pentru a sorbi sensurile mirosind a migdale-amare?
de când tot lași înserarea să-mpartă în două
fărâma de clipă și
de când ai început să umbli
în visele goale pe străzi?

de-abisuri am învățat să ne fie sete
ca de o picătură de rouă pe mare
ne-am înfruptat hulpavi
dintr-un colț uscat de mâine
înghițind pe nemestecate
și ultima fărâmitură de clipă
cu gust de asfalt încins și-nsingurare

ne-a fost dat să ne închipuim că dincolo
de dincoace începe în sfârșit
nemărginirea