în aceleași gesturi destinderea ceasului
nu rotund se aude
scurgerea noastră în mascota asta de viață
e ca atunci când cineva fumuriu
ar aștepta ploi cu degete subțiri ca prin ochiul paingului
mi-e poemul acesta la cerere vaccin anti-iubire
numai tu nu mai spui nimic
a da stă undeva scris cum că trăim în românia și chestia asta ne ocupă tot timpul

înseamnă tristețile într-un pătrat găsești tu culoarea alintului interzis
la ce bun atât roșu când prin pleoape nu se văd circularele
cordonul ombilical al poemului
cine mai scrie despre iubire la modul transcedental hai
să fim seriozitatea prinsă cu sfoară de o lună mai violet
decât unghiile mascotei pe care o trag după mine
măcar ea să lase urme drumului transparent pe care alții îl numesc viață