eu și tu

(variantă)


nu speranța ne leagă de fiorul rece
cît teama că într-o bună zi ne-am putea despărți
de umanitate ca de o placentă uscată,
ca de o evanghelie expirată,
ca de un vis


eu și tu:
înțepați în venă de îngeri,
două diagnostice cu prognostic rezervat
își numără pixelii din doi în doi.
să fim vizibili și
să fim vizibil inaccesibili,
ermetici față de armonia axiomelor,
vag parasimpatici,
relaxați în auto-negare,
regurgitați, rejectați, refuzați, refugiați,
oamenii sub-centurii de castitate ai
globalizării imaginale

eu și tu:
marginali în halucinația iconoclastă,
centrii nervoși ai delirului de obiectivare,
oamenii buni la toate ai sacrificiului inutil,
mașinăriile eșecului de a ieși din proiect,
monștrii de pază
la cîmpiile hipermnezice ale civilizației
ce nu poate păși în viitor
decît asasinîndu-și elitele

eu și tu:
regizori de capodopere autolitice,
vînători de parolipomeno argintii,
maeștrii ai psihismului deconstructivist,
cătușele mele sînt aripile tale
iar cămașa ta de forță
este acustica de catedrală a cuvîntului meu

eu și tu,
dacă am vorbi aceleași imagini,
muzicalitatea lor ne-ar reduce la un murmur
ce îndoapă un trib sadcore –
parolipomeno sevraj antropotehnic
parolipomeno și eden subminat.
purtată la gît
icoana se obișnuiește cu blestemul trupului
ce își zăngăne sub piele
metastaza


despărțirea de matematică
ne ajută să ne transcriem sufletul
pe o doză de detergent pentru lavaj mental.
cîțiva pixeli între mine și tine,
zarurile obnubilării autosugestive,
grăunțe de ademenit conștiința alterității


eu și tu:
o arhitectură binară a subterfugiului
de a ne smulge din cerul înstelat,
o schelă ce susține în abandon
trupul putred al cuvintelor,
un virf de ac ce înțeapă
sentimentul cosmic
de a fi vulnerabil și adrogin


Doamne, ești atît de prezent
în saliva din jurul cuvintelor noastre,
de ce nu ne înghiți?
de ce nu Þi-e sete niciodată de absența noastră?


ah, parolipomeno, parolipomeno, eonta,
curba emoțiilor se aplatizează
la începutul mileniului trei.
cuvinte fără cuvinte legătură de chei
ce deschid mortul în privirea celui viu
respir resfir restitutio rhei
acaparînd nimicul dintre mine și tine,
îngrășămînt abstract al unei conexiuni




eu și tu
am putea visa mereu același vis la o oră fixă,
- alături de copiii noștri
și de călăii lor -,
și cu atîta intensitate,
încît în jurul pamîntului
s-ar așterne dintr-o dată un relief psihic accidentat,
acut acut acut,
urgent urgent urgent,
irespirabil irespirabil irespirabil și
seducător seducător seducător:
o globalizare a mimicii sinucigașului fericit,
o lobotomie a speciei degenerate,
o carnație nouă pentru imobilismul mîinii
ce apasă mereu pe trăgaciul ce ucide un alt frate





Doamne, esti atît de amar în saliva
din jurul cuvintelor noastre:
de ce nu ne înghiți
ca pe sfinta împărtășanie
de dinaintea execuției?






în "Îl vad pe Dumnezeu și nu mor" p. 172-174.


***

Blog Angela Furtuna