Mă uit pe fereastră
Prin perdeaua fină de mătase,
Și văd urma ta pe nisip
Înscrisă pe vecie.

Cu vălul de amăgire albastră,
Te văd alergând printre case
Ce n-au sculptate vreun chip
Și au toate cifra o mie.

Și-ncerc s-adâncesc privirea
Să văd mai bine urma ta în noroi,
Dar ochiul meu miop nu mă lasă
Să-l scot din orbită, să-l plâng.

Acum mi se-ntoarce simțirea
Ce-o aruncasem acum la gunoi,
Și îmi arată că nu am fereastră
Ci o oglindă pe piciorul stâng.