Am vorbit cu acea floare
Și am întrebat-o în ce constă
Frumusețea sa inconștientă.
E un răspuns ascuns cu delicatețe
În formula chimică a celulelor;
Aș coborî în regnul vegetal
Ca simplă buruiană de câmpie
Și nu m-ar tăia nimeni să mă ofere
Vreunei Juliete-nfierbântate
Și mi-aș găsi o unică netulburare
Undeva, pe un versant inaccesibil
Comunicând cu ploaia și cu stele
Aș fi ferice acceptându-mi soarta
Eternă singurătate a florilor,
Tu generezi puterea din iubire
Prin gingășie și culoare și parfum
Continua suferință e doar cheia
Ce porțile deschide spre visare
Noi toți, doar niște flori suntem
În așteptarea ofilirii noastre.
Și ca și ele, ne ofilim mai repede
Neprimind la timp picătura de apă
Veșnic însetați, trăim cu speranța
Că a doua zi dimineață va cădea roua
Uitând că sera noastră părăsită
Se va topi cândva-ntr-o ploaie-acidă.