O stea micuta a crezut ca poate
Sa paraseasca a negurii singuratate,
Sa fie fericit-o clipa doar;
Sa infrunte soarta cu a ei zabrele,
Stransuri de lanturi lucitoare,grele,
Topite –n vesnice inele.
Dorea sa ajunga la valul stingher,
Ce-si ridicase fruntea o clipa catre cer.
Cu mute chemari indemnand-o sa-nfrunte
Zagaze din ceruri,vartejuri durute.
EL...Cum a aparut, nici ea nu stie
Pe marea linistita si pustie,
A fost un fel de inceput de agonie;
De ape-nvolburate,grele,
Miscari de unde negurate,
Si adanci rotiri de spume efemere
Se oglindea acum in unda lui
Purtata de un gand razlet,hai-hui
Atrasa de a marii tainic cantec,
Invesmantat in doina si descantec.
Blestem si doruri de iubire,
Chemari soptite,chemari vuite,
Rostite-n nerostire.
Si s-a desprins si-a incercat sa plece
Si s-a intors din drum si a pornit din nou
Si ratacind in sine si cautand mereu,
Ajunse valul- insa prea tarziu;
Caci timpul lui,invinse timpul ei.
Sfarmat de tarm,el n-a avut putere,
Sa –mbratiseze steaua si sa o ia cu el.
Pierduta prin nisipuri miscatoare,
Lumina ei izbindu-se de cer,s-a prabusit in mare.

Sarcastic,in liniste noptii,doar marea vuia:
Va fi un alt val,va fi o alta stea