„Sufletul, asemenea luminii
fãrã fum, stãpânind trecutul si viitorul,
este azi si va fi mâine”…





Din neguri pãgâne uitate de soartã,
Rãsare-o luminã in ceas de amurg,
Si-n trupu-i de ceatã si purpurã moartã,
Mereu in torente, zãpezile curg.

Pe fruntea-i brãzdatã de-a gândului ranã,
O umbrã subtire arzând peste timp
Trãieste-obsedanta si vesnica goanã
De dorul luminii din alt anotimp.

Bãtrâne corãbii ii poarta pe unde
Oceanele albe din trupul ascuns,
Si-ntreagã sentinta cea veche-o pãtrunde,
Blestemul tãcerii, in veci nepãtruns.

Aceastã luminã, prea tristã si clarã
E sufletu-mi tânãr ce-n veacuri coboarã.

16 noiembrie 1992.