undeva claritatea
sau numai căutarea
ei
și strigătul de acasă
mă urmărește
dar
poți să nu citești mai departe
sedusă de forme plăcute îmi șoptești
că totul e acum
această carne crescută în exces
măsoară cerul și plânge
ființăm dezlegați
la răspântie două drumuri
în formă de cruce
neliniștea hranei
bunicul îmi spune că există sinucideri din singurătate
eu nu știu calea dar tu mă chemi
la o distanță de vocea umană sângele
ne imprimă iluzia
că ni se dăruie umbre de oameni vii
în pete de soare umede
poți să nu citești mai departe
dojana unei babe zgârie metanii
pe burțile fierbinți ale cailor
trăiesc sub sprânceana stângă a unei femei
pe care am dezbrăcat-o
de înflorituri
și frânghii
îmi țes respirația din apa clătinătoare
a acelei cărți ilizibile
ca o realitate cu sânii strânși...